Primești rețeta aleasa direct la tine pe masa: abonează-te la newsletter
Toggle Bar

Panettone

Panettone poftitilamasa

Panettone de Crăciun pentru o sărbătoare adevărată.

Ingrediente

De câte ori coc după această reţetă, îmi iese diferit, dar mereu gustos şi aromat. Fiecare feliuţă plina de savoare şi parfum…

INGREDIENTE:


PLĂMĂDEALA:

  • Făină – 140 gr. (o cană de 250 ml).
  • Lapte călduţ – 250 ml. (o cană).
  • Drojdie uscată – 2 pacheţele, (14 gr=4 linguriţe).
  • Zahăr – 2 linguri.


ALUAT:

  • Zahăr – 1 pahar.
  • Unt – 110 gr (unt moale de temperatura camerei).
  • Ouă – 2 ouă şi un gălbenuş.
  • Făină – 350-400 gr.
  • Coajă de lămâie – 1 lingură.
  • Seminţe de anason (Anise Seeds) – 1 linguriţă.
  • Sare – ½ lingriţă.
  • Stafide sau vişină uscată – 1 pahar.
  • Fructe zaharisite (eu am pus clementine zaharisite) – ½ pahar.
  • Alune sau migdale – ¾ pahar.


PENTRU UNS:

  • 1 albuş şi 3-4 linguri de nucă mărunţită.

MOD DE PREPARARE

Amestecăm ingredientele pentru plămădeală într-un vas şi lăsăm compoziţia pentru 45-60 min la loc cald. Adăugăm zahărul, untul moale, ouăle şi gălbenuşul şi amestecăm bine (putem folosi mixerul) circa 3 min. Cernem bine făina, adăugăm coaja de lămâie, seminţele de anason (eu le-am măcinat cu tot cu stele), sarea şi frământăm aluatul moale şi elastic 10-15 min (mai adăugăm puţină faină până nu se lipeşte de mâini). Putem frământa şi cu ajutorul aparatului de copt pâine.

panettone Etapa1 poftitilamasa

Adăugăm fructele uscate şi alunele fărâmate mășcat (eu am ţinut stafidele în coniac , le-am scurs şi le-am presărat cu făină). Formăm o bilă de aluat şi o punem intr-un vas uns, acoperim cu peliculă şi lăsăm să crească la loc cald (sau la cuptor la 30°C) pentru 1 oră sau 1 ½ ore până îşi măreşte volumul mai mult decât de 2 ori. Scoatem aluatul molcuţ pe masă presărată cu faină, îl “boţim” puţin , îl acoperim să nu se zvânte, iar noi , între timp, pregătim forma.

panettone Etapa3 poftitilamasa panettone Etapa4 poftitilamasa

Ungem o formă înaltă ( eu am folosit o cratiţă) cu diametru de 20 cm. Dacă nu e suficient de înaltă, putem sa-i facem un „guleraş” din hârtie de copt. Luăm o foaie, cu o lăţime care ar fi cu 10-15 cm mai mare decât înălţimea formei şi lipim foaia unsă de pereţii cratiţei. Luăm bila de aluat şi o punem în formă, trebuie să ocupe 1/2 din volumul total. Acoperim cu o peliculă şi lăsăm la loc cald pentru 45-60 min, până îşi dublează volumul. Preîncălzim cuptorul la 180°C. Ungem Panettone cu albuşul bătut cu o lingură de apă, presărăm cu nuca mărunţită fin. Coacem 20-25 min până se rumeneşte, apoi acoperim cu o folie de aluminiu şi mai coacem30-35 min . (pentru diferite tipuri de forme timpul variază).

panettone Etapa5 poftitilamasa panettone Etapa6 poftitilamasa


Verificaţi neapărat cu o scobitoare sau cu o vergea de lemn (din cele pentru frigărui de casă), asiguraţi-vă că iese uscată şi coptura-i gata. Dacă încă nu-i gata , mai lăsaţi-o puţin, dar verificaţi după fiecare 5 min. Punem forma cu chec pe o grila, lăsăm pentru 10-15 min, apoi scoatem din formă si presărăm cu zahăr farin. Eu l-am uns cu miere şi l-am presărat cu granule de zahăr.

Etapa finala

Dacă-l „prindeţi” la timp o să rămâneţi încântaţi de structura pufoasă a miezului. În cazul în care l-aţi lăsat mai mult timp, ocupaţi, desigur, de probleme de importanţă globală…(poate chiar stabilind legătura cu alte civilizaţii…), checul ar putea să-şi schimbe puţin structura, devenind mai fărâmicios, dar oricum rămânând delicios.

Poftă mare!!!